Expoziţia de bază  //  Muzeul de Istorie Bicaz

Muzeul de Istorie Bicaz
Expoziţia de bază - Muzeul de Istorie Bicaz

După obţinerea clădirii actuale, în 1961, s-a organizat prima expoziţie permanentă dar nefiind la nivelul aşteptărilor, Marcel Drăgotescu şi Iulian Antonescu fac dese demersuri la Sfatul Popular Regional şi la Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă, obţinând ca expoziţia să fie realizată de întreprinderea „Decorativa” Bucureşti.

Tematica a urmărit două aspecte: locuirea Văii Bistriţei, din cele mai vechi timpuri până astăzi şi construcţia hidrocentralei de la Bicaz.

Născut odată cu transformările din zonă, muzeul acesta a devenit o adevărată carte despre trecutul acestui colţ de ţară, asupra căruia viaţa omului şi-a pus amprenta cu zeci de mii de ani în urmă. De fapt, erau expuse descoperirile de la Bistricioara-Lutărie, Dârţu, Bofu Mic, Bofu Mare, Cetăţica, dar şi urme cucuteniene, care ajung, aşa cum dovedesc exponatele, către Hangu în sihăstria munţilor. Un bogat inventar descoperit la Bâtca Doamnei şi Hangu, reflectă principalele aspecte ale comunităţilor dacice din zonă până în sec. III-IV. Bogate vestigii medievale şi acte emise de cancelariile domneşti au în vedere realităţi importante din Valea Bistriţei superioare. Astfel, Palatul Cnejilor, una din cele mai importante staţiuni arheologice medievale din zonă, este o nesecată sursă de piese muzeistice de mare interes.

Un segment al expoziţiei scoatea în relief importanţa economică a lucrului la pădure, intensificarea exploatărilor forestiere remarcându-se mai cu seamă în epoca modernă şi contemporană.

Dar capitolul cu totul reprezentativ şi dinamic al muzeului a fost cel referitor la construcţia hidrocentralei gândită încă de la începuturile veacului al XX-lea de inginerul Dimitrie Leonida. În expoziţia veche erau reprezentate etapele construcţiei barajului, a tunelului de aducţiune, a castelului de echilibru, a conductelor forţate, a hidrocentralei de la Stejaru şi a canalului de fugă, importante în acest context fiind machetele barajului, hidrocentralei de la Stejaru şi a fabricii de ciment.

Cu materialul etnografic de la Durău s-a realizat, în 1966, expoziţia de bază de la Punctul muzeal Durău, care reconstituia viaţa satelor de pe Valea Bistriţei, strămutate înainte de formarea lacului de acumulare.

Întrucât după Revoluţie instituţia a închiriat un spaţiu Băncii Comerciale Române, expoziţia de bază a fost reorganizată în 1992 şi 1996.

În actuala viziune expoziţională, aplicată din 2010, muzeul prezintă o sinteză a evoluţiei colectivităţilor umane de pe Valea Bistriţei, elemente definitorii pentru etnografia aceleiaşi zone, dar şi un spaţiu dedicat expoziţiilor temporare.

Un vast material arheologic şi documentar aduce în atenţia vizitatorilor mărturii despre viaţa locuitorilor din zonă. După o tăcere de patru decenii este subliniat cum se cuvine rolul credinţei creştine în păstrarea unităţii şi continuităţii civilizaţiei noastre.

Tot la capitolul noutăţi sunt de reţinut reflectarea influenţei benefice pe care a avut-o înfiinţarea, în 1884, a Domeniilor Coroanei din Bicaz şi Borca, precum şi şederea familiei regale la Bicaz în timpul Primului Război Mondial.

De asemenea, în expoziţie sunt etalate mărturii privind contribuţia oamenilor de pe Valea Bistriţei la cele două războaie mondiale.

Un capitol cu totul aparte este cel referitor la construcţia hidrocentralei, gândită încă de la începutul secolului XX, de către ing. Dimitrie Leonida şi începută în urma Hotărârii Consiliului de Miniştri din 13 noiembrie 1950.

Un spaţiu separat, de peste 100 m2, este rezervat prezentării culturii populare de pe Valea Bistriţei, materialul etnografic adunat aici urmărind să desluşească universul vieţii patriarhale din zonă, specificul şi diversitatea ei.

Prin exponate sunt ilustrate ocupaţiile de bază de pe Valea Bistriţei: culesul fructelor de pădure, vânătoarea, pescuitul, albinăritul, păstoritul, agricultura, lucrul la pădure şi plutăritul. Reţin atenţia de asemenea, ţesăturile, elementele de port popular, cele ilustrând credinţa cât şi obiceiurile de Crăciun şi de Anul Nou.

Al treilea segment al expoziţiei găzduieşte lucrările „doamnei acuarelei româneşti”, Iulia Hălăucescu, reunite sub titlul „Epopeea Bicazului”.